Băimărenii așteaptă în primul rând de la acest an rezolvarea crizei gunoiului, astfel încât Baia Mare să nu devină din cel mai curat oraș din România cel mai mizerabil. Războiul deșeurilor este departe de a se fi încheiat, însă numai timpul ne va spune ce se va întâmpla cu această poveste „de dragoste” dintre Primăria Baia Mare și societatea Drusal.
Apoi, tot în 2022 băimărenii așteaptă fapte concrete, proiecte realizate vizibil, nu așternute pe hârtie. Așteptăm să avem un centru vechi al orașului pus în valoare, la fel cum fac alte orașe din România, cum este Oradea. Suntem „amenințați” de o vreme încoace cu o modernizare a Pieței Izvoarele, o așteptăm să o vedem în realitate. La fel așteptăm să vedem mult promisele piste de biciclete pe care să le putem folosi prin tot orașul. Bineînțeles șoferii așteaptă parcările acea supraterane sau subterane, nu contează, important este să fie făcute.
Bineînțeles, să nu uităm de monitorizarea video a orașului. Camerele video din Rețeaua de camere de supraveghere, după cum preciza anul trecut administrația locală, ar urma să cuprindă zonele:
Intersectie str. Victoriei cu bd. Independentei
Bd. Independentei – sens giratoriu Dacia Service
Str. Victoriei – sens giratoriu Restaurant Vama
Intersectie bd. Independentei cu bd. Decebal
Intersectie bd. Independentei cu bd. Republicii
Intersectie bd. Independentei cu str. Victoriei
Pod str. Viilor
Str. V. Lucaciu – catedrala ortodoxa
Intersecție Str. V. Lucaciu – str. Electrolizei
Intersectie str. 8 martie cu str. V. Lucaciu
Intersectie str. Universitatii cu str. M. Eminescu
Intersectie str. 22 Decembrie cu str. V. Alecsandri
Piata Izvoare
Intersectie str. M. Eminescu cu str. Granicerilor
Piata Obor
Intersectie str. M. Eminescu cu str. Dumbravei
Str. Granicerilor – Bloc Jandarmerie
Intersectie str. Granicerilor cu bd. Unirii – Tanatorio
Intersectie str. Europa cu bd. Unirii – Italsofa
Bd. București – sens giratoriu Auchan
Intersectie bd. Bucuresti cu str. Motorului
Intersectie bd. Bucuresti cu bd. Decebal – Semiluna
Intersectie str. Motorului cu str. Margeanului
Intersectie str. Culturii cu str. G. Cosbuc
Intersectie str. V. Alecsandri cu bd. Republicii
Intersectie str. V. Alecsandri cu str. Pasunii
Intersectie bd. Republicii cu bd. Unirii
Perimetru Sala Sporturilor
Intersectie bd. Unirii cu bd. Traian
Intersectie str. Garii cu bd. Traian
Intersectie str. Pasunii cu str. Banatului
Piata Pacii
Piata Libertatii
Piata Cetatii
Intersectie bd. Bucuresti cu bld. Republicii
Tot în acest an, după ce Consiliul Județean Maramureș a aprobat la finele anului trecut, încheierea Acordului de parteneriat între U.A.T. Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș și U.A.T Municipiul Baia Mare, ar trebui să avem demarată modernizarea și reabilitarea podului peste Râul Săsar – Strada Europa, aflat în zona satului Săsar, prin Programul național de investiţii „Anghel Saligny”.
Tot în anii care vin ar urma să avem un Parc Natural/EcoPark Firiza, cinematograful Minerul ar urma să fie și el modernizat (costuri cca 2 milioane de euro), 6,5 milioane de euro pentru restaurarea Casei Pocol, aproape un milion de euro restaurarea Casei Iancu de Hunedoara, Clădirea Minoriților va costa 3 milioane de euro, aceiași bani și pentru Casa Pionerilor, respectiv Cinema Dacia sau Casa de Cultură. Pentru modernizarea Pieței Izvoarele se vor cheltui 8 milioane de euro, Piața Gării – 4 milioane de euro, Piața Păcii – 2 milioane de euro, 10 milioane de euro pentru Piața Libertății, 11 milioane de euro pentru reabilitarea și constituirea esplanadei verzi – pietonală și velo de-a lungul malurilor râurilor Săsar și Firiza până la Baraj, 3,5 milioane de euro pentru realizarea Parcului Craica, parc constituit de-a lungul pârâului Craica. Sunt milioane de euro pe care le avem docamdată doar pe hârtie, însă vom trăi și vom vedea, iar la final de 2022 vom trage concluziile. Proiecte futuriste sau realiste?
Dragoș HOJDA