Patru canguri pitici, dintre care doi albinoşi, vor deveni noua atracţie a celei mai mari grădini zoologice din Venezuela, iar un oficial de rang înalt speră ca animalele nou-venite să atragă un număr mai mare de vizitatori, dar şi sosirea unor exemplare din alte specii, informează Reuters, informează AGERPRES.
Cele patru animale, o femelă şi trei masculi, au sosit la Caricuao Zoo din Caracas pe 22 decembrie de la o grădină zoologică din Toledo, Spania, a precizat coordonatorul parcului, Jesus Hidalgo.
Grădinile zoologice şi parcurile naţionale din Venezuela nu au fost ocolite de impactul crizei economice pe termen lung din această ţară, care a făcut ca finanţarea costurilor de îngrijire a animalelor să se realizeze cu dificultate, potrivit angajaţilor grădinii zoologice.
Caricuao este vizitată de circa 22.000 de persoane pe lună şi adăposteşte aproximativ 200 de animale, a precizat Hidalgo.
Coordonatorul parcului a mai precizat că lipsesc multe exemplare din specii de talie mare, in special elefanţi şi girafe, un lucru care speră să se schimbe după sosirea marsupialelor.