- Publicitate -
Ad imageAd image

Washingtonul condamnă tirul efectuat de Phenian cu un proiectil neidentificat deocamdată şi lansează un apel la dialog

Ad imageAd image
Ad imageAd image

SUA au condamnat miercuri tirul efectuat de Coreea de Nord cu un proiectil neidentificat în mare, care ar putea să fie o rachetă balistică, potrivit armatei sud-coreene, invitând totodată Phenianul la discuţii, relatează AFP, informează AGERPRES.

‘Acest tir încalcă numeroase rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi reprezintă o ameninţare pentru vecinii Coreii de Nord şi comunitatea internaţională’, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

‘Rămânem ataşaţi unei abordări diplomatice faţă de Coreea de Nord şi o invităm la dialog’, a adăugat el.

Potrivit armatei sud-coreene, Phenianul a lansat ceea ce ‘se presupune a fi o rachetă balistică’ în marea din estul peninsulei (Marea Japoniei sau, potrivit denumirii coreene, Marea de Est) în jurul orei locale 08:00 (23:10 GMT marţi).

‘Serviciile de informaţii sud-coreene şi americane analizează cu atenţie (toate datele) pentru a obţine mai multe detalii’, au indicat şefii Statului major interarme din Coreea de Sud într-un comunicat.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, şi secretarul apărării american, Lloyd Austin, au programat să se întâlnească joi, în format de videoconferinţă, cu omologii lor japonezi pentru discuţii de rutină cu privire la securitate.

Noul ambasador al SUA la Tokyo, Rahm Emanuel, urmează să se alăture acestor convorbiri.

Administraţia democratului Joe Biden a declarat în repetate rânduri că este deschisă unor discuţii cu Coreea de Nord. Phenianul a respins până în prezent această ofertă, acuzând Washingtonul de politici ‘ostile’ la adresa sa.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a întâlnit de trei ori cu fostul preşedinte republican Donald Trump, care s-a lăudat că a prevenit un conflict, dar nu a reuşit să ajungă la un acord global care să pună capăt programului nuclear nord-coreean, notează AFP.

Distribuie articolul
- Advertisement -
ARE SENS?
Adaugă un comentariu