- Publicitate -
Ad imageAd image

ÎN ALERTĂ – Cota de atenție depășită pe râul Tisa la Valea Vișeului

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Alertă de inundații în județul Maramureș, dar și în județul Satu Mare. În momentul actual, se înregistrează depășiri ale cotelor de atenție pe râul Tisa, la stația hidrometrică Valea Vișeului, respectiv în județul Satu Mare, se înregistrează depășiri ale pragurilor de apărare în aval de acumularea Călineşti-Oaş, pe sectorul îndiguit al râului Tur (Călineşti-Oaş aval – Turulung – Micula – frontieră) și pe afluentul Valea Rea, la stația hidrometrică Huta Certeze.
Administrația Bazinală Somes-Tisa precizează că acumulările Strâmtori-Firiza și Călinești-Oaș (județul Satu Mare) se află în faza I de apărare, aferentă codului galben. Din acestea se evacuează controlat debite: „Prin aceste proceduri, specialiștii noștri controlează nivelul apei, ținând cont de debitele și nivelurile înregistrate pe cursurile de apă și de prevederile regulamentelor de exploatare. În arealul Someș-Tisa este în vigoare o avertizare hidrologică emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor”.
Avem Cod galben în intervalul 05.01.2022, ora 11:00 – 06.01.2022, ora 24:00, pe râurile din bazinele hidrografice Tisa – sector aval intrarea ȋn ţară, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare) și Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud).
COD PORTOCALIU în intervalul 05.01.2022, ora 18:00 – 06.01.2022, ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice Tisa – pe sectorul aferent stației hidrometrice Valea Vişeului (județul Maramureş) şi Tur (judeţul Satu Mare).
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu