Județul Maramureș (re)începe să crească la cazurile de coronavirus. Astăzi, 5 ianuarie, avem cel mai mare număr de cazuri confirmate în 24 de ore din 15 decembrie 2021 încoace. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 124 de noi îmbolnăviri, după ce ieri am avut 106. Deocamdată numărul persoanelor internate în spital se menține sub 50, la ATI fiind 3 persoane internate, din care două sunt și intubate.
De când a început nebunia COVID în Maramureș au murit 1607 maramureșeni. Pe localități, din datele Direcției de Sănătate Publică Maramureș, vedem că cea mai mare rată de infectare din județ este la Dumbrăvița, cu 2,76, urmată de Cicârlău, cu 2,72/1000 de locuitori. În ultimele 14 zile în Baia Mare au fost confirmate 137 de îmbolnăviri cu noul virus. Ca fapt divers, nu avem niciun oraș în lista localităților din județ unde în ultimele 14 zile nu au fost raportate cazuri de COVID.
Dragoș HOJDA