În acest sfârșit de săptămână, la Teatrul Municipal Baia Mare sunt programate primele spectacole din acest an. Și, ca să le meargă bine tot anul, cei de la Municipal ne propun comedia savuroasă ”Arta Adulterului” de Pirre Chesnot, regia Daniel Vulcu, scenografia Mihai Vălu.
Spectacolul va avea loc duminică, 09 ianuarie, de la ora 19.00, la sala mare, distribuția fiind compusă din actorii Eduard Bîndiu, Inna Andriuca, Sanda Savolszky, Raul Hotcaș, Denisa Blag, Valeriu Doran, Dorin Griguța, Claudia Păunescu, Claudiu Pintican, Diana Podăreanu, Dan Cordea și Andrei Han.
“Jean François, regizor de televiziune, și Magalie, soția unui comandant de submarin nuclear, își dau periodic întâlnire în locuința acesteia de la malul mării, care va deveni peste noapte, din rațiuni extraconjugale, Hotel Mimoza. Soția regizorului își face apariția la așa-zisul hotel, pentru a cunoaște locația unde soțul ei își petrece mare parte din timp. Care este arsenalul pregătit spre apărare de cei doi amanți și care e ofensiva în fața pericolului iminent de a fi demascată relația lor? ARTA ADULTERULUI ne dezvăluie rodul imaginației bogate a infidelilor puși în încurcătură de situații limită, generatoare de momente năucitoare, pline de suspans. Oare minciuna, ridicată la rang de zeu, va salva, în cele din urmă, aparențele? Hotel Mimoza e locul tuturor posibilităților.”
Durata: 110 minute (fără pauză) / Preț bilet: 20 lei / redus 10 lei
Teatrul de Păpuși își ridică cortina pentru prima dată în acest an, sâmbătă, 08 ianuarie, când cei mici, dar și cei mari deopotrivă, sunt așteptați la spectacolul ”Rățușca cea urâtă”, după Hans Christian Andersen, regia Radu Dinulescu, scenografia Mihai Vălu, de la ora 10.00 și de la 11.30.
Din distribuție fac parte Liliana Voș, Camelia Blidar Strat, Carmen Bulancea, Ruxandra Lăzărescu, Irina Oțoiu și Vlad Crișan.
Dacă te naști într-o familie de rațe, ce pasăre ești? E întrebarea la care încearcă să răspundă povestea noastră. Clocit de o rață, un ou de lebădă devine faimos. Din coaja lui iese la lumină o rățușcă urâtă, ar spune păsările de curte. Respins, bobocul de rață pleacă în lumea largă.
Într-un decor captivant, amintind de stampele japoneze, povestea lui Hans Christian Andersen este transpusă scenic de regizorul Radu Dinulescu cu mult umor, căldură și un ton moralizator.
Spectacolul se joacă la sala Teatrului de Păpuși. Durata: 45 minute / Preț bilet: 7 lei
Prețul biletelor la spectacolele teatrului: 7 lei ( 10 lei premieră) la secția Păpuși, 20 lei preț întreg și 10 lei preț redus (pentru elevi, studenți și pensionari) la secțiile Dramă și Revistă / 25 lei la premieră
Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)
Program casierie:
Marți – Sâmbătă 12.00 -13.00 / 18.00 -19.00
Duminică 18.00 – 19.00
Programul rezervărilor telefonice:
Luni – Vineri: 11.00 – 16.00
Sâmbătă: 12.00 – 13.00
Publicul este rugat să poarte mască, să respecte măsurile de siguranță și distanțare socială, să folosească soluțiile de dezinfectare pe care teatrul le pune la dispoziție. Dacă prezintă simptome de răceală, strănut, tuse, este rugat să anuleze rezervarea!
ZiarMM
Foto: Cristi Popovici