A fost depus în atenția parlamentarilor un proiect de lege care să facă posibilă sancționarea celor care ard ilegal deșeuri. Inițiatorul acestui proiect de lege este deputatul Diana Buzoianu, care a ținut să arate că „astăzi, pentru infracţiunea de arderi ilegale de deşeuri nu poţi lua în calcul la stabilirea infracţiunii dacă se modifică calitatea aerului. Am depus atunci chiar un amendament să fie adăugată şi calitatea aerului, amendament care a fost respins. Astăzi, dacă autorităţile vor să demonstreze un prejudiciu pentru infracţiunea de arderi ilegale, ar trebui să arate cum a fost modificată calitatea apei, solului sau subsolului. Aberant. Poate aşa înţelegem ce mafie e în spatele acestor băieţi care ne otrăvesc în fiecare zi, arzând mobilă, cauciucuri, cabluri şi multe altele”.
Diana Buzoianu, vicepreşedintă a Comisiei de mediu de la Camera Deputaţilor, a trimis, la finalul anului trecut, „o interpelare prin care a cerut informaţii de la Ministerul Justiţiei şi de la Parchetul de pe lângă ICCJ prin care întreba clar câte dosare au fost deschise cu privire la infracţiunea de arderi ilegale. Ministerul Justiţiei a răspuns că nu are aceste informaţii şi că va întreba Parchetul de pe lângă ICCJ. Parchetul de pe lângă ICCJ a răspuns că nici el nu are aceste informaţii. Câteva zile mai târziu, Parchetul de pe lângă ICCJ a revenit cu un tabel în care erau menţionate zero dosare. Zero dosare în ultimii ani. Doar că în capul tabelului era trecută altă infracţiune, nu infracţiunea de arderi ilegale. Aşadar, am revenit cu o interpelare pentru a clarifica dacă acel tabel din care reieşea că în ultimii ani au fost trimise în judecată zero dosare se referea chiar la infracţiunea de arderi ilegale”.
„Până se decid autorităţile dacă în 2024 au date despre ce dosare au gestionat sau nu, noi toţi murim prematur din cauza mafiei gunoaielor acoperite de legislaţia în vigoare. 24.000 de români mor prematur anual din cauza poluării aerului – una dintre cauze fiind chiar infracţiunile de mediu. Ce e aberant e că autorităţile de control nu au spus nimic în tot acest timp!”, concluzionează Diana Buzoianu.
Dragoș HOJDA