Cotaţiile futures la cacao s-au dublat în mai puţin de trei luni, ceea ce va majora costurile dulciurilor pentru consumatori şi îi va trimite pe producătorii de ciocolată să caute materie primă, transmite Bloomberg, informează AGERPRES.
Cel mai tranzacţionat contract la cacao la Bursa de la New York a urcat până la 8.394 de dolari tona, cel mai ridicat nivel atins vreodată. Arborii de cacao din vestul Africii, cea mai importantă regiune pentru culturile de cacao, au fost afectaţi de boli şi o serie de fenomene meteo extreme, ceea ce ar putea crea al treilea an de deficit de aprovizionare la nivel mondial. Fabricile de procesare suferă deja de pe urma opririi activităţii iar noile norme de mediu care planează asupra importatorilor europeni creează noi obstacole în aprovizionarea cu boabe de cacao.
Tendinţa de creştere a cotaţiilor la cacao accelerează tocmai înainte de Paşte, o importantă sărbătoare pentru consumul de ciocolată în ţări precum SUA. Deşi producătorii de ciocolată cumpără boabele cu câteva luni în avans, scumpirile de la bursă încep să se resimtă şi unele tablete de ciocolată devin mai scumpe, mai mici sau sunt umplute cu alte arome pentru a atenua impactul.
„Sunt foarte mulţi jucători care au anunţat deja majorări de preţuri. Suntem şi noi parte a acestui grup”, a declarat recent Martin Hug, director financiar la producătorul elveţian de ciocolată Lindt & Spruengli AG. „Este foarte dificil de prezis în acest moment ce se va întâmpla cu piaţa de cacao. Dar cred că am controlat-o pe cât de bine am putut”, a adăugat Martin Hug.