Între 14-17 martie, Maramureșul a fost prezent cu reprezentanți ai CJ, OMD și cu artistul Daniel Leș la Salon Mondial du Tourisme din Paris, Franța, țară care face parte din cele 7 piețe de turism strategice pentru turismul românesc. Au fost prezente 400 destinații din întreaga lume.
”Standul României, organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, 15 co-expozanți am avut mai multe intervenții pe scena mare și la stand, atăt prezentări ale destinației Maramureș, cât și degustări de produse tradiționale aduse de acasă, plus o tombolă la care Maramureșul a oferit un sejur de 5 zile all inclusive unui cuplu de vizitatori.
La stand i-am avut oaspeți de onoare și pe excelența sa Simona Miculescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la UNESCO, domnul Liviu Rogojinaru, ministru consilier, atașatul economic din cadrul ambasadei României la Paris și pe doamna Mioara Mandea, ilustru om de știință, care coordonează Departamentul Științific al Centrului Național de Studii Spațiale al Franței. Mii de vizitatori, media, diaspora română, profesioniști, agenți de turism, nenumărați francezi care doresc să ne viziteze și care au solicitat informații”, transmite Organizatia de Management al Destinatiei Maramures.
ZiarMM
Turismul romanesc are trei componente de bază:- alcolizare, furajare&sex, mai avem Turismul ecumenic, care le înglobează pe cele teri.