- Publicitate -
Ad imageAd image

Gorghiu: Anul 2024 va aduce o Justiţie mai eficientă, mai echitabilă, mai dreaptă

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, miercuri, la bilanţul Ministerului Public, că acest an va aduce o Justiţie „mai eficientă, mai echitabilă, mai dreaptă”, informează AGERPRES.

„Am încheiat un an 2023 cu foarte multe provocări, un an intens şi constat cu mulţumire că am fost cu toţii suficient de echipaţi pentru a face faţă cu succes numeroaselor provocări. (…) Bilanţul anului 2023 a fost unul bun, de la ridicarea oficială a MCV, cel mai important proiect de ţară pe care sistemul a reuşit să îl bifeze în ultimii ani de zile, cu paşi importanţi în a deveni membru cu drepturi depline al OCDE, cu un Minister al Justiţiei membru al Grupului de lucru anti-mită, cu modificări ale Legilor Justiţiei privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, dispoziţii normative adoptate după mari zbateri, într-o formă apropiată doleanţelor şi nevoilor sistemului judiciar”, a susţinut Gorghiu.

Ea a subliniat că sistemul judiciar trebuie să facă faţă unor presiuni şi provocări presante care ţin de resursa umană, iar „Ministerul Public este principala victimă a acestui deficit, aspect care se reflectă în activitatea sa”.

„Înţelegem toţi acest lucru, mai ales când vedem că gradul de ocupare a schemei de personal în 2023 a scăzut cu aproximativ 5 procente, de la 74% la 69%. Faptul că 22 de Parchete şi-au desfăşurat activitatea cu un singur procuror numit indică probleme structurale de funcţionare şi afectează operativitatea actului de urmărire penală, nu are cum să fie altfel”, a adăugat ministrul, menţionând că există premisele pentru ameliorarea problemei de personal în urma finalizării concursurilor de admitere în magistratură şi absolvire a INM.

Ea s-a referit şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi la formulele care au înlocuit-o, menţionând că sunt întrebări dacă aceasta funcţionează optim sau nu.

„Să nu uităm că solicitările de modificare a competenţei au venit din zona magistraturii. Astfel că, în spiritul consecvenţei, există obligaţia ca magistratura să asigure funcţionarea mecanismului de tragere la răspundere penală a judecătorilor şi procurorilor care au comis infracţiuni. E nerezonabil să pretindem că magistratura este singurul segment al societăţii imun la corupţie sau la săvârşirea altor infracţiuni. Sper să depăşim aceste îngrijorări privind lipsa de eficienţă a acestei formule de organizare”, a spus Alina Gorghiu.

Ministrul Justiţiei a arătat că a iniţiat, împreună cu procurorul general, Consiliul de Management Strategic, un proiect de modificare a Legii nr. 49/2022, care în 25 martie iese din faza de transparenţă şi urmează să fie adoptat în Guvern. Acest proiect vizează creşterea numărului de procurori care pot investiga acest tip de cauze şi simplificarea procedurii de desemnare, a explicat Gorghiu, adăugând că aceste modificări vor contribui la întărirea capacităţii instituţionale post-SIIJ.

Ea a completat că rezonează cu cele două priorităţi asumate de Ministerul Public privind recuperarea prejudiciilor produse prin infracţiuni şi transformarea digitală a acestei structuri. „Cred că este esenţial să lipsiţi infractorii de capacităţile financiare care operează deopotrivă ca stimul şi suport pentru activităţile ilicite”, a subliniat Alina Gorghiu.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu