- Publicitate -
Ad imageAd image

PENTRU FERMIERI – Debutează în curand campania de plată în avans

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat că începând cu data de 16 octombrie 2022 va demara Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2022. APIA precizează că în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1352 din 3 august 2022 de derogare, pentru anul 2022, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

„Precizăm că plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2022 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Plăţile pentru schemele finanţate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 01.01.2022”, precizează APIA.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu