Maria Moiș din satul Ferești, comuna Giulești, a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, ocazie cu care a fost premiată și felicitată de autoritățile locale.
”În semn de prețuire față de anii pe care îi aniversează, conducerea comunei Giulești a avut plăcerea și onoarea de a felicita o doamnă deosebită, care aniversează venerabila vârstă de 100 de ani.
Doamna MOIȘ MARIA a fost premiată cu un frumos cadou aprobat de conducerea primăriei din comuna Giulești, iar din partea primarului comunei, Laurențiu Batin, a primit o diplomă, un tort și un buchet de flori.
Asemenea oameni trebuie să fie un exemplu pentru noi de credință, înțelepciune, răbdare, iubire, ca o carte de povești din care toți avem de învățat.
Îi dorim sănătate, putere, bucurie în suflet, să rămână mereu cu zâmbetul pe buze, neobosită și mereu înconjurată de cei dragi!”, se arată într-un mesaj al primarului Laurențiu Batin.
Vlad HERMAN