Cerșetorii au revenit pe străzile din Baia Mare. Îi vedem în zona Maramureșul, zona Vivo Mall, respectiv peste tot în oraș. Ba mai mult, sunt și unii care cerșesc în plină stradă, fiind expuși riscului de a fi loviți de vreo mașină. La finele lunii trecute, echipajul format din 2 polițiști locali care se aflau în timpul patrulării în zona VIVO, a sesizat mai multe persoane care apelau la mila publică și care erau însoțite de minori. Au fost identificati doi adulți care foloseau copiii în scop de cerșetorie.
Potrivit Poliției Locale, întrucât această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire a minorilor în scop de cerșetorie, documentele întocmite de polițiștii locali au fost înaintate la Poliția Municipiului Baia Mare în vederea continuării cercetărilor.
Numai în ultima săptămană au fost constatate 43 de contravenții la Legea nr.61/1991 în valoare de 15.050 lei pentru săvărșirea unor fapte precum săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii,expresii jignitoare sau vulgare, tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-08,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote ,larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobilele cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinatate a acestora, refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției ,la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice ,aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, apelarea în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte, tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă sau consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și anume drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, Instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări, aeroporturi de stat și private sau alte locuri prevăzute de lege.
Dragoș HOJDA