- Publicitate -
Ad imageAd image

ERA DE AȘTEPTAT – Lucian Morar, suspendat din funcția de prim-vicepreședinte al PMP

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Oficialii Partidului Mișcarea Populară au luat o decizie în ceea ce îl privește pe Lucian Morar, primarul de Ulmeni, care a ales să plece în altă parte. Primarul de Ulmeni a fost suspendat din funcția deținută în partid la nivel național, însă rămane deocamdată președintele PMP Maramureș.

„În cursul zilei de ieri, la Constanța, a avut loc ședința reunită a Consiliului Executiv Național și a Colegiului Național, la invitația președintelui organizației județene, Claudiu Palaz. Principalele aspecte discutate au fost cele organizatorice, prioritară fiind organizarea Școlii de Vară a PMP, eveniment care va aduna peste 400 de tineri, la începutul lunii septembrie. Printre deciziile luate de către membrii structurilor de conducere au fost și cele referitoare la suspendarea din funcția de prim-vicepreședinte a dl. Lucian Morar, setarea priorităților pentru viitorul apropiat, cu accent pe comunicare și reorganizare internă, precum și organizarea Ligii Aleșilor Locali, la sfârșitul lunii octombrie”, a anunțat PMP.

Am cerut un punct de vedere și primarului Lucian Morar, însă deocamdată nu l-am primit.

Vom reveni

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu