- Publicitate -
Ad imageAd image

Populaţia de tigri sălbatici din Nepal aproape s-a triplat în 12 ani

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Populaţia de tigri sălbatici din Nepal aproape s-a triplat în 12 ani ca urmare a eforturilor ţării din Himalaya de a salva aceste feline pe cale de dispariţie, au declarat vineri autorităţile nepaleze, relatează AFP, informează AGERPRES.

Defrişările, pătrunderea oamenilor în habitate şi braconajul ameninţă existenţa populaţiilor de tigri în Asia, însă Nepalul şi alte 12 ţări au semnat un angajament în 2010 privind dublarea populaţiei de tigri până în 2022.

Nepalul este singura ţară care a atins şi chiar a depăşit acest obiectiv. Ultima recenzare realizată anul acesta a numărat 355 de exemplare, faţă de aproximativ 121 în 2009.

„Am reuşită să atingem un obiectiv ambiţios (…) le suntem recunoscători tuturor celor implicaţi în conservarea (populaţiei) de tigri”, a declarat premierul nepalez Sher Bahadur Deuba, cu ocazia prezentării datelor în capitala Kathmandu.

Recenzarea populaţiei de tigri a fost realizată folosind mii de camere sensibile la mişcare instalate pe o întindere vastă de câmpii din sudul Nepalului, unde trăiesc aceste animale.

Experţii în fauna sălbatică au scanat cu minuţiozitate imaginile pentru a identifica marile feline.

La începutul secolului al XX-lea, la nivel global trăiau peste 100.000 de tigri, însă în 2010 au mai rămas doar 3.200 de indivizi, un minim istoric.

Planul de conservare a tigrilor din 2010 semnat de Nepal este susţinut, de asemenea, de celebrităţi, printre care actorul american Leonardo DiCaprio.

Curând planul a început să dea roade şi, în 2016, World Wide Fund for Nature şi Global Tiger Forum au anunţat că populaţia de tigri sălbatici a crescut pentru prima dată în peste un secol.

Eforturile Nepalului de conservare a speciei, salutate la nivel internaţional, au avut totuşi un impact negativ asupra unor comunităţi care trăiesc în zona acestor câmpii. Circa 16 persoane şi-au pierdut viaţa în atacurile tigrilor în ultimul an, potrivit datelor guvernamentale.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu