- Publicitate -
Ad imageAd image

CONTROALE ÎN SECOND-HAND-URI – Sute de amenzi aplicate în Maramureș în semestrul I

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Sute de amenzi au fost aplicate de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Maramureş în primul semestru al acestui an, în total în perioada amintită fiind desfășurate un număr de 1.115 acțiuni de control, derulate la operatorii economici, distribuitori şi prestatori de servicii din județ.

Acțiunile s-au efectuat în conformitate cu tematicile de control naționale, dispuse de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. S-au făcut controale cu privire la respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor cosmetice, respectarea prevederilor legale la comercializarea și etichetarea produselor ecologice, verificarea modului de comercializare, denumire, marcare și etichetare produselor textile, respectarea prevederilor legale, conformitatea, modul de etichetare, prezentare și publicitate a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale, respectarea prevederilor legale, conformitatea, modul de etichetare, prezentare și publicitate a peștelui și conservelor de pește sau respectarea prevederilor legale, conformitatea și modul de etichetare a legumelor și fructelor. 

Tot în perioada amintită am avut și un control privind respectarea prevederilor legale, conformitatea și modul de etichetare, prezentare și publicitate a laptelui de consum și produselor lactate. Nu au lipsit controalele privitoare la respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor în patinoare/ pârtii de schi, respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor în săli de fitness și întreținere corporală, respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor în saloane de frumusețe, respectarea prevederilor legale la comercializarea florilor, materialului săditor, plantelor ornamentale, arbuștilor etc precum și a echipamentelor și instalațiilor pentru grădinărit, respectarea prevederilor legale la comercializarea articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte second hand, respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor în chioșcurile alimentare situate în incinta spitalelor, penitenciarelor, unităților de învățământ, inclusiv cele situate la o distanță de maxim 100 m de acestea, respectarea prevederilor legale la comercializarea materialelor de construcții, utilaje, aparatură utilizate în construcții, respectiv respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor din incinta ștrandurilor, piscinelor precum și la comercializarea articolelor de plajă.

În urma acțiunilor de control, au fost aplicate 253 de amenzi contravenționale în valoare totală de 1.386.000 lei.

FOTO Bizoo.ro

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu