- Publicitate -
Ad imageAd image

FOTO – Ciprian Rogojan, de la politică la educație culturală pentru 200 de copii din inima Maramureșului

Ad imageAd image

Mihai Ciprian Rogojan, fost senator de Maramureș între 2012-2016, dar și unul dintre cei mai apreciați artiști români cunoscut publicului ca “Cici de la Sistem”, a păstrat în suflet Maramureșul și nu a uitat de de tărâmul de poveste și de oamenii speciali de acolo. Dovadă stă cel mai nou proiect pe care l-a implementat în calitate de manager al Teatrului Muzical Ambasadorii, chiar în inima Maramureșului.

Între 26 iunie și 7 iulie, peste 200 de copii s-au bucurat de ateliere de actorie, muzică și ritm prin programele Edutainment pentru Toți, Edutainment Împreună şi Acasă pe Aripi de Muzică, derulate la inițiativa lui Mihai Ciprian Rogojan de Teatrul Muzical Ambasadorii. Programele de educație cultural-artistică s-au adresat copiilor ai căror părinți sunt plecați din țară și au ajuns în Botiza, Bogdan Vodă și Giulești, dar și la Putna și Gura Putnei.

Atelierele interactive ai căror traineri au fost îndrăgiții actori și oameni de televiziune, Cosmin Seleși și Marius Florea Vizante, au oferit nu doar informații teoretice, ci și multe informații practice spre deliciul micuților cursanți. “Sprijin și voi sprijini mereu Maramureșul. Din acest motiv programele de edutainment ale Teatrului Muzical Ambasadorii au pornit din Maramureș. Iar la final, rezultatele au fost pe măsură și mi-au umplut sufletul de bucurie. 200 de copii mai zâmbitori, 200 de copii mai fericiţi, 200 de copii cu mintea mai deschisă către arte şi cultură, 200 de copii mai câştigaţi în viaţă.

Asta înseamnă zâmbetele micuţilor din spatele diplomelor obţinute în urma atelierelor de actorie şi a celor de muzică şi ritm din cadrul programelor Edutainment pentru Toți, Edutainment Împreună şi Acasă pe Aripi de Muzică ale Teatrului Muzical Ambasadorii.

Asta înseamnă #Edutainment pentru Teatrul Muzical Ambasadorii: MAI MULT. Mai mult pentru tânăra generaţie, mai mult pentru România.” a declarat Mihai Ciprian Rogojan.

Ziarmm.ro.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu