UE a aprobat a 2-a tranşă de sprijin pentru ţările afectate de comerţul cu cereale din Ucraina; România va primi 29,73 milioane euro

Ad imageAd image

Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat a doua tranşă de sprijin pentru cele cinci ţări afectate de comerţul cu cereale din Ucraina, României revenindu-i suma de 29,73 milioane de euro, informează Ministerul Agriculturii, printr-un comunicat, informează AGERPRES.

„România, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia au primit vot pozitiv din partea statelor membre pentru granturi în valoare totală de 100 milioane de euro pentru compensarea pierderilor economice cauzate de importurile de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina, în cadrul Comitetului pentru organizarea comună de piaţă. Plecând de la primul pachet în valoare de 56 de milioane de euro, aprobat în 3 aprilie, CE propune aprobarea celei de-a 2-a tranşe în valoare de 100 milioane euro pentru cele 5 state membre afectate de importurile de cereale. În plus, CE a adoptat un nou regulament privind măsurile autonome cu valabilitate 15 septembrie a.c., care prevede interzicerea importurilor pentru principalele produse alimentare. Astfel, României îi va reveni suma de 29.730.000 euro”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, Bulgaria va primi 9,77 milioane euro, Ungaria 15,93 milioane euro, Polonia 39,33 milioane euro şi Slovacia 5,24 milioane euro.

Regulamentul oferă posibilitatea celor cinci ţări să adauge granturi suplimentare în procent de până la 200%, cu condiţia ca plăţile să nu distorsioneze piaţa sau să producă supra-compensaţii, iar plăţile să fie realizate până la 31 decembrie 2023.

Totodată, Comisia Europeană a precizat că pachetul de sprijin financiar ţinteşte compensarea parţială a celor mai afectaţi fermieri de importurile de cereale din Ucraina pentru cele 5 state membre vecine conflictului. Cheia de alocare a avut în vedere nivelul plăţilor directe, nivelul comerţului cu cereale şi fluctuaţiile aferente.

Până pe 30 septembrie 2023 cel târziu, cele cinci ţări vor notifica CE cu privire la descrierea măsurilor care trebuie luate, criteriile utilizate pentru a determina metodele de calcul al ajutorului şi justificarea repartizării ajutorului între fermieri, impactul preconizat al măsurilor în vederea compensării fermierilor pentru pierderile economice cauzate de importurile de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina, acţiunile întreprinse pentru atingerea impactului preconizat al măsurilor, acţiunile întreprinse pentru evitarea denaturării concurenţei şi a supra compensării, prognoza pentru plăţile cheltuielilor Uniunii defalcate pe lună până la 31 decembrie 2023, nivelul sprijinului suplimentar acordat în temeiul articolului 2 alineatul (2) şi acţiunile întreprinse pentru a controla eligibilitatea fermierilor şi pentru a proteja interesele financiare ale UE.

Măsura îşi va produce efectele după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu