- Publicitate -
Ad imageAd image

PROCESE PRIMAR BAIA MARE – Amânare până-n septembrie într-unul din dosare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Timpul se scurge, asta e clar. Iar procesele în care apare numele primarului de Baia Mare o țin dintr-o amânare într-alta. Curtea de Apel Cluj a decis, la termenul din 16 iunie, că „în temeiul art. 68 din Codul de procedură penală respinge cererea formulată de inculpatul C.C., prin apărător ales av. R.A., privind recuzarea doamnei judecător Ş.M.I. cu privire la soluţionarea cauzei obiect al dosarului nr. 2537/117/2016. În temeiul art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă petentul să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2023. Amână cauza pentru data de 14 septembrie 2023, ora 10.00 sala 153”.

Vă reamintim că la termenul din 25 mai, instanța decidea că amână cauza pentru jumătatea lunii iunie „în vederea revenirii cu procedura de citare a martorilor, pe numele cărora se vor emite mandate de aducere”. Însă nu a mai avut nicio audiere a martorilor.  Vorbim de dosarul 2537/117/2016, în care eedilul este acuzat de luare de mită, conform articolului 289 NCP.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu