Salvatorii montani maramureșeni au avut ieri, 24 iunie, o zi plină, fiind solicitați pentru mai multe intervenții în județ. Salvatorii montani au participat la Raliul Maramuresului, având două intervenții pe durata concursului. Potrivit Salvamont Maramureș, din fericire starea de sănătate a piloților și copiloților participanți la raliu care au solicitat ajutor de urgență este buna, doar mașinile având de suferit în urma coliziunilor.
„Tot ieri o alta formatie a Salvamont Maramures a intervenit la un caz de persoana ratacita, plecata la cules ciuperci, barbat de 50 ani care s-a pierdut de grupul din care facea parte. Dupa mai multe ore de cautari ale salvatorilor in zona de padure a Sat Sugatag, un apartinator a sunat la 112 si a anuntat ca barbatul ratacit a reusit sa ajunga in localitatea Sighetu Marmației, fiind ulterior identificat, fapt care a întrerupt căutările care au durat mai bine de 2 ore.
În dupa amiaza zilei de 24 iunie, a treia formație de salvatori montani s-a deplasat intr-o zonă greu accesibilă a localității Vișeu de Sus, ca echipă de sprijin, în urma unui apel venit prin 112 pentru a ajuta la extragerea si transportul unei batrane cu probleme medicale pana la Ambulanta de unde a fost preluată și dusă la Unitatea Medicala cea mai apropiata pentru investigatii”, a anunțat Salvamont Maramureș.
Dragoș HOJDA