- Publicitate -
Ad imageAd image

Premierul – discuţii cu retailerii pentru stabilirea unui mecanism de reducerea preţului la produse alimentare de bază

Ad imageAd image

Premierul Marcel Ciolacu a avut marţi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii Asociaţiei marilor reţele comerciale din sectorul alimentar, discuţiile fiind axate pe stabilirea unui mecanism funcţional agreat între Guvern şi mediul privat pentru reducerea preţului la produse alimentare de bază, se arată într-un comunicat al Guvernului, informează AGERPRES.

„Mă bucură deschiderea mediului de afaceri de a agrea, urmare a dialogului nostru, un mecanism viabil, simplu şi clar, care, alături de măsurile guvernamentale, să ducă la reducerea inflaţiei şi la creşterea puterii de cumpărare a românilor. Guvernarea noastră este în primul rând pentru oameni, iar angajamentul ferm asumat este reducerea la o singură cifră a inflaţiei, până la sfârşitul anului. Am convingerea că putem reuşi acest lucru în parteneriat cu mediul de business”, a afirmat Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

În acelaşi context, şeful Executivului a menţionat că la următoarea rectificare bugetară vor fi susţinute în continuare investiţiile.

De asemenea, vor fi aplicate în continuare măsurile de susţinere economică, precum şi soluţiile de sprijin din sectorul energetic.

La rândul lor, reprezentanţii Asociaţiei marilor reţele comerciale din România din domeniul alimentar au apreciat deschiderea la dialog şi şi-au exprimat acordul de principiu cu stabilirea unui asemenea mecanism.

Conform comunicatului, dialogul cu reprezentanţii Asociaţiei marilor reţele comerciale din sectorul alimentar va continua pentru stabilirea în comun a măsurilor convenite pentru reducerea inflaţiei şi creşterea puterii de cumpărare, precum şi a modului de aplicare, urmând ca până joi dimineaţa să fie agreate detalii concrete.

La consultările de la Palatul Victoria au participat, alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacşu, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei, ANAF, ANSVSA şi ANPC.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu