Săptămânal, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, prin inspectorii de specialitate, fac controale la angajatorii din județ. Iar de fiecare dată, din datele pe care le avem, vedem că se aplică amenz, semn că legislația în domeniul muncii este și nu prea este respectată.
Astfel, în intervalul 9-15 iunie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș a desfășurat acțiuni de control specifice, prin cele două compartimente de specialitate, respectiv relații de muncă și securitate și sănătate în muncă, în total fiind controlați 67 agenți economici. Din total, 40 au fost în domeniul relațiilor de muncă și 27 în domeniul securității și sănătății în muncă.
În urma controalelor au fost depistate 148 de deficiențe, cele mai multe (124) în domeniul relațiilor de muncă, respectiv 24 în domeniul securității și sănătății în muncă, fiind dispuse măsuri de intrare în legalitate.
„Au fost sancționați 31 agenți economici, în domeniul relațiilor de muncă 12 și 19 în domeniul securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate un număr de 48 de sancțiuni contravenționale, respectiv 8 amenzi și 40 avertismente. Valoarea amenzilor se ridică la suma de 84.000 de lei, în domeniul relațiilor de muncă 76.000 lei, din care 60.000 de lei pentru muncă nedeclarată, în domeniul securității și sănătății în muncă valoarea amenzilor se ridică la suma de 8.000 lei”, precizează ITM Maramureș.
Dragoș HOJDA