Angajaţii TAROM ar putea intra în grevă în această vară, nemulţumiţi fiind de salarii, în condiţiile în care însoţitorii de bord sunt plătiţi cu un salariu minim de 3.000 de lei, iar un mecanic de avion rămâne cu 3.900 de lei, informează AGERPRES.
„La momentul actual, compania TAROM are 1.211 de angajaţi, ceea ce este la un nivel foarte, foarte jos, iar aceşti 1.211 de angajaţi sunt foarte slab plătiţi în continuare, aşa cum susţineam şi anul trecut în demersurile sindicatului TAROM. Pot să vă spun şi să vă declar cu mâna pe inimă că TAROM are în continuare 220 de salariaţi plătiţi cu salariul minim. Culmea, însoţitorii de bord din compania TAROM sunt plătiţi cu 3.000 de lei salariul minim. Tocmai de aceea, sindicatul unit TAROM a făcut demersuri încă de anul trecut pentru a majora bugetul de salarii cu 35% pentru a asigura o decenţă în plata salarială a angajaţilor TAROM. (…) Vreau să vă spun că ne-am disponibilizat singuri. În 2021, când compania TAROM a depus acest plan de restructurare, aveam 1.897 de salariaţi, iar acum avem 1211. Marea majoritate au plecat voluntar din compania TAROM, fiindcă suntem sub-finanţaţi salarial”, a declarat, joi, liderul Sindicatului Unit TAROM, Narcis Pascu.
Acesta a participat la dezbaterea publică organizată la Ministerul Transporturilor cu privire la proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al companiei TAROM.
„Pot să vă spun că foarte mulţi angajaţi pleacă din compania TAROM la alte companii străine unde sunt plătiţi. Şi vă dau un exemplu: însoţitorii de bord câştigă 3.500 euro pe lună, mecanicii necalificaţi 4.200 euro pe lună, mecanicii calificaţi 6.800 euro pe lună, iar piloţii de la 8.500 la 15.000 de euro pe lună. Aşa cum este transmis şi în planul de restructurare chiar de către compania TAROM, angajaţii companiei sunt subplătiţi, sunt slab plătiţi. Un mecanic este plătit la ora actuală cu 5.500 lei. Este salariul minim ca mecanic de avion, dar în mână să ştiţi că el nu câştigă decât undeva la 3.900, fiindcă sunt nişte taxe care sunt incluse în cei 5.500 de lei”, le-a spus jurnaliştilor Pascu, înainte de începerea dezbaterii.
Liderul sindical solicită o creştere cu 35% a bugetului de salarii, care ar însemna, de fapt, maximum 17% cheltuieli cu personalul.
„Noi solicităm modificarea acestui proiect de buget cu o majorare de 35%. Or, 35% creştere pe bugetul de salarii la compania TAROM ar însemna de fapt o creştere de la 12,45%, cât reprezintă total cheltuieli cu personalul, la maximum 17% cheltuieli cu personalul. Vreau să vă spun şi o să sublinieze şi colegii noştri piloţi că Lufthansa are cheltuieli cu personalul de 34,8%, Air France KLM are 27% cheltuieli cu personalul, companiile din Africa 24 de procente cheltuieli cu personalul, iar noi, TAROM, am crescut aceste cheltuieli din 2022 de la 12,33% la 12,45%”, a menţionat acesta.
Narcis Pascu a avertizat că, în cazul în care proiectul de buget va fi adoptat în forma actuală, există posibilitatea declanşării în această vară a unei greve la TAROM, din cauza nemulţumirilor salariale.
„Avem pârghiile date de noua Lege a dialogului social, Legea 367/2022, care ne oferă posibilităţi de protest. Noi nu am vrea să ajungem la o grevă, dar să ştiţi că există toate şansele, din cauza nemulţumirilor salariale ale angajaţilor TAROM. În această vară”. a spus acesta.
El a respins afirmaţiile ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, potrivit căruia o companie de talia TAROM ar trebui să aibă în jur de 90% din salariaţi personal de bord, susţinând că Air France, după restructurări, a ajuns la 117 angajaţi per avion, Lufthansa are 107 angajaţi per avion, în timp ce operatorul român are doar 42 de angajaţi per avion.
„La ora actuală, dintre cei 1.211 salariaţi, avem 162 de piloţi, avem 220 de însoţitori de bord, avem undeva la 370 – 380 de mecanici de avion…Cred că undeva la 35% este personal navigant, dar domnul ministru Grindeanu habar nu are. Aşa cum nici de şosele şi de căi ferate habar nu are. Eu nu înţeleg cum îşi poate permite să se exprime despre aviaţie?! Să-mi dea un exemplu de companie din lume, care funcţionează numai cu personal navigant. Compania Air France, după restructurările după COVID, a ajuns la cifra de 117 angajaţi per avion, compania Lufthansa are 107 angajaţi per avion, compania TAROM are 42 de angajaţi per avion”, a arătat liderul de sindicat.
Cu toate acestea, Narcis Pascu a transmis pasagerilor din partea companiei că, deşi angajaţii sunt nemulţumiţi, TAROM produce siguranţă şi ”toate zborurile companiei TAROM vor fi în siguranţă maximă”.
„Chiar dacă TAROM este pe pierdere, angajaţii companiei TAROM muncesc, îşi fac treaba şi avioanele decolează şi aterizează în siguranţă. Noi suntem cei care producem siguranţă pentru dumneavoastră, ca pasageri. (…) Dar aşa cum piloţii şi însoţitorii companiei TAROM ar trebui să beneficieze de zile libere pe lună, ca şi dumneavoastră. după Codul muncii, vreau să vă spun că piloţii şi însoţitorii companiei TAROM beneficiază doar de două zile libere pe lună în loc de opt zile, cât ar trebui să aibă în mod normal. Deci, compania ne munceşte foarte mult, fiindcă suntem sub limita normală de personal pentru o companie de aviaţie normală”, a adăugat el.
În ceea ce priveşte flota companiei, Pascu a precizat că TAROM este pe punctul de a vinde cele şapte ATR-uri 42, seria 500, model mai vechi către o companie privată.
„Este în curs de semnare acel contract şi este un lucru foarte bun şi urmează a se achiziţiona patru Boeing 737 MAX, care nu ştim când vor veni. Ar trebui ca primul avion să vină anul acesta, dar nu ştim dacă va veni, nu avem informaţii. La ora actuală mai avem 18 avioane după ce vor fi vândute cele şapte, adică 25. Deci, avem trei tipuri: Boeing 737, seria 700 şi 800, ATR 72 seria 600 şi patru Airbus 318. Vreau să vă spun că în 1967 compania TAROM zbura 23 de curse externe. După planul de restructurare vom rămâne cu 17 curse externe. Despre ce vorbim? Compania TAROM rămâne o companie foarte, foarte mică, fiindcă domnul Grindeanu şi cu cei care conduc compania TAROM nu au avut grijă să dezvolte întotdeauna aviaţia”, a afirmat sindicalistul.
Întrebat ce ar însemna ca după zeci de ani de promisiuni TAROM să reia cursele transatlantice spre Statele Unite, unde există o comunitate mare de români, Narcis Pascu a răspuns: „O cursă lung-curier ar însemna revenirea la normalitate a TAROM-ului. Numai că, având această flotă şi cu această conducere politică a României care implementează un management neprofesionist în cadrul companiei TAROM, nu vom reuşi să zburăm peste Atlantic”, a concluzionat el.