- Publicitate -
Ad imageAd image

CONTROL FRONTIERĂ – Două permise auto false depistate de polițiștii ITPF Sighet

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, două permise de conducere false în finalul de săptămână trecut. Cei aflați la volanul autoturismelor sunt acum cercetați penal.

„În data de 4 iunie a.c., în jurul orei 17.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat, pentru a ieși din țară, un maghiar de 29 de ani la volanul unui autoturism Opel înmatriculat în Ungaria. Colegii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat bărbatului și permisul de conducere. La verificarea documentului, au constatat că permisul prezentat la control, cu însemnele autorităților din Ucraina, nu este un document autentic, pentru că nu îndeplinește condițiile de formă și de fond.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret din județul Suceava au efectuat formalitățile pentru ieșirea din România, în data de 3 iunie 2023, pentru un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, care s-a prezentat la volanul unui autoturism marca Toyota, înmatriculat în Ucraina. Și în acest caz, permisul prezentat la control de către bărbatul de 33 de ani, cu însemnele autorităților din Ucraina, nu era un document autentic

În ambele cazuri, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducere fără permis.”, precizează ITPF Sighetu Marmației.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu