Un ceas care i-a aparţinut ultimului împărat al Chinei, Puyi, din dinastia Qing, a cărui viaţă a stat la baza filmului recompensat cu nouă premii Oscar „The Last Emperor”, a fost vândut cu preţul record de 5,1 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate marţi la Hong Kong, informează Reuters, transmite AGERPRES.
Un colecţionar asiatic care locuieşte în Hong Kong şi care a licitat prin telefon a cumpărat acel ceas, un model rar Patek Philippe, care i-a aparţinut lui Aisin-Gioro Pu Yi, potrivit casei de licitaţii Phillips Asia. Preţul de vânzare nu include comisionul casei organizatoare.
Thomas Perazzi, directorul departamentului de ceasuri de la Phillips Asia, a declarat pentru Reuters că acesta este „cel mai mare preţ” plătit pentru un ceas de mână care i-a aparţinut vreodată unui împărat.
Ceasul este unul dintre cele doar opt modele cunoscute din gama Patek Philippe Reference 96 Quantieme Lune şi i-a fost oferit de împăratul Pu Yi translatorului său rus atunci când a fost încarcerat în Uniunea Sovietică, au precizat organizatorii licitaţiei. Ceasul fusese estimat la un preţ de vânzare de 3 milioane de dolari.
Printre alte ceasuri care le-au aparţinut unor împăraţi şi au fost vândute la licitaţie se numără un model Patek Philippe al ultimului împărat etiopian Haile Selassie, ce a fost vândut cu 2,9 milioane de dolari în 2017.
Un ceas Rolex al ultimului împărat din Vietnam, Bao Dai, a fost tranzacţionat cu 5 milioane de dolari la o licitaţie organizată în 2017.
Născut în 1906, Aisin-Gioro Pu Yi a fost ultimul împărat al Chinei şi totodată al 12-lea şi ultimul împărat din dinastia Qing, care şi-a început domnia la vârsta de doi ani.
După înfrângerea Japoniei în 1945 la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, Pu Yi a fost capturat pe Aeroportul Shenyang din China de trupele Armatei Roşii sovietice. A fost deţinut ca prizonier de război şi încarcerat în lagărul de detenţie Habarovsk din Rusia, timp de cinci ani.
Casa de licitaţii a dezvăluit că a petrecut trei ani colaborând cu specialişti în ceasuri, istorici, jurnalişti şi oameni de ştiinţă pentru a examina istoricul acestui ceas şi pentru a-i verifica provenienţa.
Thomas Perazzi a spus că ceasul vândut marţi la licitaţie era considerat cel mai bun model Patek Philippe de la acea vreme.
Jurnalistul Russell Working, care l-a intervievat pe translatorul lui Pu Yi, Gheorghi Permiakov, în anul 2001, a dezvăluit că fostul împărat chinez i-a dăruit acel ceas interpretului rus în ultima sa zi petrecută în Uniunea Sovietică, înainte să fie extrădat înapoi în China.