- Publicitate -
Ad imageAd image

DEZBATERE PUBLICĂ – Schimbări ale salariilor din administrația publică, de la 1 iunie

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect care vine și modifică salariile din administrația locală începând cu luna iunie. Potrivit instituției amintite, „având în vedere faptul că Legea-cadru nr.153/2017 a fost elaborată astfel încât, începând cu anul 2022 să fie aplicată în integralitatea sa, precum și în contextul elaborării unei noi legi a salarizării personalului bugetar ca urmare a încadrării în termenul prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență, apreciem că acordarea nivelului salariilor de bază pentru personalul încadrat pe funcțiile prevăzute în Anexa nr.VIII la nivelul valorii nominale prevăzute în legea-cadru, implică un impact bugetar nesemnificativ care nu va dezechilibra țintele fiscal-bugetare pentru anul 2023, ci va constitui un prim pas și o punte în sprijinul aplicării noii legislații care va reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice”.

„”Noul cadru juridic va fi pus în aplicare în același timp pentru toate categoriile profesionale, pentru a se evita apariția unor noi dezechilibre în sistemul de salarizare din sectorul public. În acest sens, articolul unic al prezentei Ordonanțe de urgentă a Guvernului prevede completarea articolului I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscalbugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, cu un nou alineat care prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului  care ocupă funcțiile prevăzute la Anexa nr.VIII Familia ocupațională de funcții bugetare „ADMINISTRAŢIE” din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, să se stabilească la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022”, se precizează în actul normativ pus în dezbatere publică.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu