- Publicitate -
Ad imageAd image

Încă un inconștient la volan: Un tânăr din Maramureș, aflat sub influența alcoolului, a intrat cu mașina într-un șanț

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Azi-noapte, la ora 00.56, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au fost sesizați despre faptul că în comuna Berbești un autoturism a derapat într-un șanț distrugând astfel un gard de lemn și două tuburi de canalizare.

La fața locului, polițiștii au identificat autoturismul în cauză, iar la volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 20 de ani din Vadu Izei care se afla singur în autoturism.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul are permisul de conducere reținut. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu