- Publicitate -
Ad imageAd image

SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII – Acțiunile polițiștilor din această săptămână

Ad imageAd image

În perioada 22 – 26 mai, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Poliția Română organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Zilnic vor fi organizate activități ale polițiștilor maramureșeni, maramureșenii urmând a fi informați cu privire la modul în care pot preveni să devină victima unei infracțiuni sau care sunt soluțiile la problemele pe care le întâmpinați.

„Obiectivul acestor acțiuni este informarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea urmărilor ce decurg din comiterea de infracțiuni. Specialiștii în prevenirea criminalității vor organiza, la nivel național, activități în spații publice, structurate pe domenii de prevenire, selectate în baza priorităților de acțiune ale Poliției Române pentru anul 2023, în colaborare cu parteneri instituționali.

Vor fi abordate teme precum violența domestică, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, disparițiile de minori, siguranța copiilor, precum și siguranța în mediul online. Astfel, la data de 22 mai, vor fi desfășurate activități privind siguranța copiilor, la data de 23 mai privind siguranța online și la data de 24 mai privind prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului.

Totodată, la data de 25 mai, polițiștii vor efectua, alături de partenerii instituționali, activități privind prevenirea disparițiilor de minori/plecărilor voluntare de acasă, iar la data de 26 mai privind prevenirea violenței domestice”, precizează Poliția Română.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu