Echipa PNL Maramureș a reușit să rezolve o problemă importantă pentru maramureșeni, dreptul de proprietate pentru terenurile din zonele necolectivizate din județ.
Prefectul Rudolf Stauder a adus în atenția Camerei Deputaților și a Secretariatului General al Guvernului, încă din vremea când ocupa funcția de subprefect, necesitatea strigentă ca Legea fondului funciar nr. 18/1991 să fie modificată și completată, pentru a oferi posibilitatea Comisiei Județene de Fond Funciar Maramureș să soluționeze favorabil un număr de peste 1200 dosare care priveau zonele necooperativizate.
Acest deziderat a fost atins, cu sprijinul deputaților liberali Călin Bota, Florin-Alexandru Alexe și a senatorului PNL Cristian Niculescu Țâgârlaș.
Astfel, în termen de 6 luni, deținătorii sau moștenitorii persoanelor care nu s-au înscris în cooperativele agricole de producție, au posibilitatea să solicite comisiei județene emiterea titlului de proprietate.
Cererile trebuie depuse personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, la primăria localităților în a cărei rază teritorială se află terenul dacă:
Deținătorii sau moștenitorii acestora figurează cu terenul în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale;
Pentru terenul în cauză nu a fost deschisă carte funciară în baza Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 republicată;
Terenul nu face obiectul cererilor de reconstitire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane și nici nu s-a eliberat anterior titlu de proprietate cu privire la acesta.
De asemenea, cererile vor fi însoțite de toate documentele justificative care îndreptățesc petentul să solicite suprafața respectivă.
Echipa PNL Maramureș mulțumește tuturor celor care s-au implicat și au susținut modificarea legislației, astfel încât să putem să îi ajutăm pe maramureșeni să devină proprietari cu acte în regulă pe terenurile pe care le dețin de zeci de ani în zonele necooperativizate ale județului.