Sunt destule situațiile în care primăriile sunt reclamate la poliție, dar și la alte instituții ale statului, pentru diverse lucrări care s-au efectuat și pe care unii consideră că merită cercetate de autoritățile statului. Primarul Băiuțului, Maciuc Viorica, a anunțat că a primit azi dimineață o adresă de la Inspectoratul de politie al judetului Maramureș în care se cere să se prezinte documentația pentru unele lucrări.
„Sunt vizate lucrările care au fost executate la stația de epurare de la blocuri (cea care era focar de infectie in mijlocul satului de ani de zile), dispensarul medical, care era o ruină și alt focar de infecție și vestiarul de la stadion, unde se desfășoară activitățile cultural-artistice, care s-a ridicat pe locul unei epave. Sunt lucrări executate din bugetul local, cu ajutorul Consiliului judetean si cu aprobarea consiliului local. În concluzie, Primăria Comunei Băiuț a fost reclamată pentru că ne-am dorit o bună dezvoltare a comunei. Oare cum e mai corect, să fi primar și să nu faci nimic pentru comunitate sau sa te implici si să fi reclamat? Măcar așa se vor clarifica niste aspecte mult discutate”, spune Maciuc Viorica, primarul comunei Băiuț.
„Totul s-a făcut cu consultarea și aprobarea Consiliului Local, cu procedurile legale. Cu ședințe de consiliu online, cu aplecare spre ceea ce are nevoie comunitatea. N-am făcut nimic de capul meu și în continuare vom rezolva în limita posibilităților toate nevoile comunei. Și in limita bugetului”, a spus Viorica Maciuc, pentru ziarmm.ro.
Dragoș HOJDA