Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că solicitările profesorilor cu privire la majorările salariale sunt îndreptăţite, apreciind că aceştia trebuie plătiţi „la adevărata lor valoare”, informează AGERPRES.
„Am fost informat despre toate aceste chestiuni, inclusiv că astăzi au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat mai multe chestiuni. Trebuie să vedem un pic lucrurile cum se aşează ele. Prima chestiune: solicitările dascălilor pentru măriri salariale, după părerea mea, sunt îndreptăţite în condiţiile în care am avut şi avem încă o inflaţie destul de mare. Este clar că aici vorbim de o reaşezare, dar în realitate avem nevoie de mult mai mult şi am spus aceste lucruri de foarte multe ori în timp ce lucram la proiectul ‘România educată’. Dacă dorim să avem în România un învăţământ de foarte bună calitate atunci trebuie să avem toate condiţiile, nu doar şcoli moderne, săli de clasă bine dotate, cabinete dotate, trebuie să avem grijă şi de cei care formează tânăra generaţie, adică trebuie să avem grijă de dascăli, să aibă condiţiile pentru a-şi face treaba aşa cum trebuie, printre care una foarte importantă este evident salarizarea. Dascălii trebuie plătiţi la adevărata lor valoare. Aici le dau dreptate”, a spus şeful statului la Reykjavik.
El a afirmat că subiectul privind majorările salariale ale profesorilor a părut în spaţiul public amestecat artificial cu dezbaterile pe Legile educaţiei.
„În Legile educaţiei chestiunile salariale nu apar. Ele nu au locul lor acolo. Salarizarea trebuie să apară în grila naţională de salarizare care trebuie să fie actualizată. Şi aştept şi eu – şi o să insist pe această chestiune – ca la Ministerul Muncii să se lucreze un pic mai repede pe noul proiect de lege a salarizării şi grilele care se fac pentru învăţământ să fie unele care satisfac nevoile sistemului. Dacă aceste chestiuni se obţin prin grevă este o întrebare care se poate pune, însă sindicatele îşi fac planul lor şi nu acestea le discut. Eu discut despre nevoile sistemului educaţional din România şi aici trebuie să avem grijă. Dacă vrem să într-adevăr un sistem foarte performant şi avem pretenţii de la dascăli, trebuie să-i şi plătim”, a declarat şeful statului.