- Publicitate -
Ad imageAd image

BAIA MARE – Bazinul descoperit va fi deschis cel târziu la 1 iulie. Sunt alte reguli acum

Ad imageAd image

Băimărenii încă mai visează la un ștrand, însă șansele de a exista unul sunt minime. Sunt șanse reale să avem un Aquapark la Baia Sprie, dar mai e mult până departe, cum se spune. Însă anul acesta Bazinul descoperit din Baia Mare va fi deschis, însă s-au schimbat regulile de folosire a acestuia. Bazinul va fi accesibil publicului larg strict pentru înot, deci nu se va mai face plajă și alte astfel de lucruri, cu care băimărenii erau obișnuiți. Vechiul ștrand al orașului este în continuare în paragină și nimeni nu a anunțat nimic despre el. 

În zonă se pare că se va mai construi un bloc de locuințe în viitorul apropiat, din ce am aflat noi. Terenul care era de vânzare în zonă a fost cumpărat de un investitor imobiliar. Este acel teren unde la Sărbătoarea Castanelor era amenajat acel loc de joacă pentru cei mici, cu carusel, mașinuțe și toate cele.

Sorin Andrei, directorul Complexului Sportiv „Lascăr Pană”, a declarat că anul acesta cu siguranță acest bazin va fi deschis pentru pregătirea sportivilor în primul rând, iar mai apoi a publicului larg. Acesta subliniază foarte clar că nu va fi ștrand, deci fără mici, bere, plajă ș.a.m.d. Acesta a recunoscut că din fonduri proprii se vor executa în cel mai scurt lucrări în zona perimetrală a bazinului, tot ceea ce înseamnă alei, spații verzi, vor fi amenajate vestiare, toalete etc.

”Lucrările sunt finalizate, vom face proba la presiune la apă undeva în luna iunie. În rest, lucrările sunt finalizate, tot ce înseamnă panouri solare fotovoltaice sunt cuplate pentru a avea apă caldă la dușuri, cazanele pentru apă caldă, pentru încălzirea apei în bazin sunt cuplate. Anul acesta bazinul va fi deschis pentru pregătirea sportivă, dar și pentru public. Și subliniez, nu va fi ștrand. Va fi bazin, cu despărțitoare pe fiecare culoar, oricine poate intra în programul cu publicul, pentru a nu perturba pregătirea sportivilor.

Nu va exista plajă, mici, bere și distracție. Ca să înțeleagă lumea. Bazele sportive sunt pentru sportivi, nu pentru agrement. Noi sperăm că bazinul va fi deschis cel mai târziu pe 1 iulie”, spune Sorin Andrei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu