În Maramureș avem destule monumente istorice categoria B care au nevoie de lucrări de intervenție. În Baia Mare avem multe astfel de monumente care se degradează tot mai mult, iar cauza o constituie lipsa banilor. Prin urmare se impune înființarea unui Program de finanțare pentru protecția monumentelor istorice de pe raza administrativ teritorială a județului Maramureș, tocmai de aceea Consiliul Județean Maramureș vine cu un proiect de hotărâre pe acest subiect, aflat în transparență decizională.
„În cadrul programului de protecție a monumentelor istorice se vor finanța/cofinanța lucrări de construire-restaurare, consolidare și intervenție, pentru monumente și situri clasate în categoria B, costuri ale lucrărilor de intervenție asupra monumentelor istorice de categoria A, executate cu acordul Direcției Județene pentru Cultură Maramureș și servicii de proiectare, expertizare pentru monumente și situri clasate, cuprinse în Lista actualizată a monumentelor istorice aprobată de Ministerul Culturii. Prin derularea acestui program se urmărește punerea în siguranță ș scoaterea imediată din pericol a monumentelor istorice, reabilitarea structurală și funcțională a monumentelor istorice, îmbunătățirea și punerea în valoare a componentelor structurale, arhitecturale, artistice și arheologice ale monumentelor istorice, integrarea/reintegrarea în circuitul socio-economic și cultural-turistic a monumentelor istorice” se precizează în raportul Direcției Arhitect-Șef.
Acest program se va derula sub forma unui concurs de proiecte în cadrul căruia pot participa persoane fizice sau juridice de drept privat care au în proprietate clădiri, edificii clasate în categoria monumentelor istorice situate pe teritoriul județului Maramureș.
Conform acestui proiect, acordarea contribuției financiare a Consiliului Județean Maramureș, se poate face numai cu îndeplinirea cumulativă a unor condiții și anume persoana fizică sau juridică de drept privat să fie proprietară a unui monument istoric, înscris în Lista monumentelor istorice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 422/2001, cu modificările ulterioare, starea fizică a monumentului istoric impune cu necesitate desfășurarea unei activități de protejare sau de intervenție, declarația pe propria răspundere a proprietarului monumentului istoric, referitoare la faptul că acesta nu dispune de resursele financiare necesare desfășurării activității de protejare sau de intervenție.
Alte condiții – identificarea și utilizarea altor resurse financiare, în situația unei cofinanțări/ finanțări parțiale din bugetul județului, aportul partenerilor, în situația desfășurării activității de protejare sau de intervenție în parteneriat, monumentul istoric să nu constituie obiectul unui litigiu, monumentul istoric să nu se afle sub sechestru, respectiv monumentul istoric să nu fie ipotecat.
Dragoș HOJDA