Maramureșean condamnat la închisoare, reținut la ieșirea din România. Făcuse prostii în Belgia

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.
Probleme cu legea pentru un maramureșean de 22 de ani. Poliţiştii de frontieră sătmăreni l-au depistat, la ieșirea din țară, pe maramureșeanul nostru condamnat de autoritățile belgiene pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
„În cursul serii trecute, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de ieșire din România, un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în județul Maramureș. Cu ocazia formalităţilor pentru ieșirea din țară, la controlul efectuat de către colegii noștri, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, de către autoritățile din Belgia, în 18 aprilie a.c., un mandat european de arestare.
Pe numele acestuia a fost dispusă o măsură privativă de libertate pentru o perioadă de 40 de luni, pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat. Maramureșeanul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, arată ITPF Sighetu Marmației.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu