Grav accident de circulație pe strada Industriei din Baia Mare în această dimineață. Din primele informații sunt două autoturisme implicate, respectiv avem 4 victime neîncarcerate.
Potrivit ISU Maramureș, la accident a intervenit Detașamentul de Pompieri Baia Mare, cu 2 echipaje de pompieri și 2 echipaje SMURD. De asemenea, la locul intervenției se află și un echipaj SAJ. Până în acest moment au fost transportate 3 persoane la spital, dintre care un minor de trei ani. Persoanele transportate la spital au 65, 26 si 3 ani.
„Azi, 03 mai, în jurul orei 07.30, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe strada Industriei la intersecție cu strada Bujorului din municipiu.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus pe strada Bujorului, de către un bărbat de 63 de ani din Baia Mare, a pătruns în intersecția cu strada Industriei, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie de 26 de ani din Budești.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a unui pasager în vârstă de 3 ani, care se afla așezat în scaunul special pentru minori, precum și a unei pasagere de 64 de ani, care se afla pe locul din dreapta față în autoturismul condus de bărbat.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, precizează IPJ Maramureș.
Dragoș HOJDA