Județul Maramureș invită persoanele juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și cluburile sportive constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă pentru domeniul sport.
1. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniul sport pe anul 2023, este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Sursa de finanțare a contractelor și valoarea: bugetul județului, 1.000.000 lei, pentru domeniul sport.
3. Durata proiectelor: până la data de 15.12.2023.
4. Data și ora-limită pentru depunerea propunerilor de proiect, conform temeiului legal – Legea nr. 350/2005, art. 20 alin. (2): 19.05.2023, ora 12:00. Accelerarea procedurii de selecție se datorează necesității de demarare a proiectelor structurilor sportive, care solicită finanţare nerambursabilă din bugetul județului.
5. Propunerile de proiect se depun la Registratura Consiliului Judeţean Maramureş din Baia Mare, str. Gheorghe Şincai, nr. 46 – camera 25.
6. Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect este postată pe site-ul instituţiei: www.cjmaramures.ro , secțiunea activitate/ghiduri de finanțare.
7. Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se vor face de către comisia de selecție în perioada 22.05.2023 – 31.05.2023.
Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 79 din 28 aprilie 2023.