- Publicitate -
Ad imageAd image

PASUL GUTÂI – Probleme cu drumul național în mai multe zone

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În Pasul Gutâi avem probleme cu drumul național. O recunoaște și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România. Într-un răspuns transmis Ziarmm.ro, CNAIR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj Napoca, spune că „pe sectorul de drum cuprins între km 15+000 și km 38+104 (localitatea Mara) al DN18, care traversează Pasul Gutâi, au fost identificate mai multe zone cu degradări/cedări locale, care vor fi remediate de către antreprenorul Aktor, lucrarea aflându-se în perioada de garanție până la efectuarea Recepției Finale de către beneficiar – CNAIR”.

Apoi, avem zona de la km 34+130 –km 34_230, unde alunecarea produsă, susține CNAIR, s-a produs datorită acțiunii unor persoane care dețin proprietăți în vecinătatea drumului național. A fost semnat contractul de proiectare și execuție din 15 septembrie 2022.

„Anul trecut au fost executate lucrările de stabilizare și consolidare a versantului pe piloți armați la adâncimea de 15 metri, radierul și parapetele de protecție, podețul de descărcare a apelor pluviale – partea stângă, în vederea punerii în siguranță a sectorului de drum. Pe perioada de iarnă lucrările au fost sistate, iar acum ele au fost reluate, urmând a se finaliza podețul de descărcare a apelor – partea dreaptă, refacerea sistemului rutier pe sectorul de drum afectat de îndată ce condițiile meteorologice vor permite execuția lucrărilor, în special așternerea mixturilor asfaltice.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu