Un maramureșean care voia să ajungă acasă pentru a petrece Sărbătorile Pascale alături de familie a relatat pățania avută cu recent lansata pe piață companie aeriană AirConnect. Totul s-a întâmplat în Vinerea Mare, spune maramureșeanul, care precizează: „Am ales să zbor în Vinerea Mare, cu AirConnect, din simplul motiv că am dorit să ajung mai repede acasă, fără să știu că această companie îmi va da peste cap sărbătorile de Paște, împreună cu familia”.
El spune că biletul a costat 90 de euro, „iar la astfel de tarife pentru un zbor regional te aștepți la un oarecare profesionalism. Ora de decolare a fost astăzi (14.04.2023) la ora 09:10. Pe e-mail-ul atașat biletului se menționează foarte clar faptul că check-in-ul se închide cu 40 de minute înainte de ora de decolare, anume 08:30. Am ajuns la Aeroportul Otopeni la 08:05, am și biletul de tren de la Gara de Nord la Aeroport care atestă acest lucru. În momentul în care am ajuns în terminalul de plecări domestice, la 08:10, m-am uitat pe ecran și, spre surprinderea mea, check-in-ul pentru acest zbor era închis”.
„Am căutat prin tot aeroportul ca să găsesc măcar un reprezentant al acestei companii, dar nicăieri de găsit. După multe întrebări, ajung la desk-ul de informații pentru această companie la 08:20, unde doamna de acolo menționează faptul că am ajuns prea târziu și că check-in-ul s-a închis la 08:00, deși, repet, în mail-ul atașat biletului se specifică clar faptul că acesta ar trebui să se închidă la 08:30. Ajunge o altă doamnă care îmi menționează că gate-ul se închide la 08:40 (eu aveam încă 20 de minute să ajung la gate – deci, cât se poate de posibil). Aceasta sună la companie și îmi spune că nu mă poate lăsa să intru, deoarece am ajuns prea târziu, iar locul meu a fost revândut.
Pe lângă faptul că voi, AirConnect, vindeți bilete la prețuri nesimțite, am văzut și la 200 de euro pentru zborul de astăzi, mai și închideți check-in-ul mai repede (CU 30 DE MINUTE) deoarece sunteți atât de lacomi și jalnici încât vindeți mai multe bilete decât sunt locuri în avion (ceea ce ar fi ok, dacă nu ați închide check-in-ul cu 30 de minute mai devreme, să vă puteți face voi marjele de profit).
Vreau aici să menționez faptul că până acum am încercat să le scriu o plângere la ei pe site de pe două device-uri diferite, de fiecare dată mi-a dat eroare în momentul trimiterii. Am sunat și la call center-ul lor (care apropo, e 1 EURO + TVA / minut – nici la British Airways nu sunt tarife de genul), ca să mă țină în așteptare două minute.
Vă recomand cu toată căldura să zburați cu Tarom de câte ori puteți, cel puțin regional. Au și ei lacunele lor, dar am pățit de două ori ca din motive obiective să ajung cu 30 de minute pe Otopeni înainte de decolare și să găsesc oameni de la ei care mi-au oferit toată asistența necesară de a ajunge în avion.
Din cauza acestei companii numită AirConnect, care mi-a revândut biletul la supra-preț și a închis check-in-ul cu 30 de minute mai devreme, am fost nevoit să cumpăr un last-minute Tarom pe Aeroportul Cluj, care, culmea, a fost mai ieftin decât cei 90 de euro ceruți de AirConnect pentru zborul lor și serviciile lor jalnice. Eu voi face o plângere la ANPC, dar, repet, zburați cu AirConnect doar dacă vă asumați riscul că dacă se întâmplă ceva, n-aveți pe cine să contactați, se poate închide check-in-ul mai repede decât se menționează în mail, să vă revândă biletul și să vă strice sărbătorile, sau, alternativ, mergeți cu 3 ore înainte în aeroport pentru un zbor de o oră. Am sunat la Aeroportul Maramures și mi-au confirmat faptul ca zborul AirConnect, care și-a închis check-in-ul cu 30 de minute mai repede, a avut întârziere 35 de minute. Acesta a aterizat la 11:05”, se arată în postarea făcută de Denis Lazăr.
Am făcut o solicitare și celor de la Air Connect pentru a ne spune punctul lor de vedere legat de aceste afirmatii.
Dragoș HOJDA