Este vorba despre o propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Practic, prin această inițiativă legislativă aflată acum în atenția senatorilor se propune un „mecanism de control al concediilor medicale de către angajatori, casele de asigurări de sănătate sau, după caz, de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, însoțiți de către personal din cadrul poliției comunitare/locale”.
„Controlul se realizează la domiciliu sau la adresa indicată de beneficiarii de concedii medicale, în intervalul de timp și în condițiile stabilite prin normele de aplicare a ordonanței de urgență. Prezentul proiect are în vedere întărirea disciplinei financiare la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate”, se arată în proiectul de lege amintit.
Important de precizat este că persoanele aflate în incapacitate temporară de muncă care vor refuza acest control le va înceta plata indemnizațiilor de la data la care s-a constatat acest fapt.
Dragoș HOJDA