TRISTEȚE – Fost președinte al Tribunalului Maramureș, decedat. A fost și sportiv și scriitor

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Tribunalul Maramureș a anunțat în această după amiază trecerea în neființă a celui care a fost Viorel Bălin, fost președinte al Tribunalului Maramureș în perioada 1998-2002, magistrat, sportiv și scriitor.

„Preşedinte al Tribunalului Maramureş în perioada 1998-2002, magistrat, sportiv şi scriitor, a fost apreciat atât pentru profesionalismul şi devotamentul cu care s-a implicat în domeniile în care şi-a desfăşurat activitatea, cât şi pentru caracterul, umanitatea şi pasiunea cu care şi-a trăit viaţa.

Omului Viorel Bălin i-au fost recunoscute oficial meritele excepționale în elaborarea jurisprudenței, reformarea justiției și corecta aplicare a legilor, calitatea de mare sportiv şi aceea de bun cetăţean, fiind distins cu Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a şi cu titlurile de „Maestru al Sportului” şi „Cetățean de Onoare”.
Rămâne ca o amintire vie şi dragă pentru cei care l-au cunoscut, şi ca o valoroasă lecţie de viaţă pentru toţi ceilalţi”, spune Colectivul Tribunalului Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu