În Baia Mare nu e foarte sigur să ieși pe stradă după lăsarea întunericului. Consumul de alcool e la cote alarmante, alcool care la unii le ia mințile și de aici până la scandal nu e decât un pas. Se consumă alcool în parcuri, la locurile de joacă pentru copii, în stațiile de autobuz, în mijloacele de transport în comun și lista poate continua. În 3 aprilie, prin dispeceratul Poliției Locale a fost sesizat faptul că pe strada Hortensiei, nr. 5, sunt 3 persoane care consumă alcool pe domeniul public și tulbură liniștea publică. La fața locului echipajul Poliției Locale a identificat și sancționat persoanele în cauză.
„În data de 04.04.2023 a fost sesizată tulburarea ordinii și liniștii publice prin gălăgie rezultată de la lucrările de amenajare interioară a unui apartament pe Bd. Republicii, nr. 86. La fața locului echipajul a identificat persoana care efectua lucrări de renovare interioară într-un apartament, a fost avertizată să respecte orele de liniște prevăzute de legislația în vigoare, și de asemenea să anunțe din timp vecinii când mai efectuează lucrări în apartament.
În data de 05.04.2023, ora 20.48, a fost sesizat faptul că pe strada Bogdan Vodă nr. 6B este o persoană care s-a adăpostit în scara blocului. La fața locului echipajul a identificat persoana care a declarat că a fost alungată din locuință. A fost solicitat un echipaj de la DAS care l-a preluat și transportat la centrul social tip Azil de Noapte;
Tot în data de 5 aprilie, a fost sesizată prezența a doi cai lăsați fără supraveghere, pe strada Barajului, prezentând un pericol pentru traficul din zonă precum și pentru trecători. Proprietarul acestora a fost identificat și sancționat contravențional. În data de 05.04.2023, orele 11.58, a fost sesizată tulburarea ordinii și liniștii publice cu un instrument muzical, pe Bd. Unirii, în dreptul imobilului cu nr. 10. Echipajul format din M.S. și M. P. a identificat și sancționat contravențional persoana în cauză. În data de 05.04.2023 a fost sesizată tulburarea ordinii și liniștii publice prin gălăgie pe Bd. Decebal, în dreptul imobilului nr. 7, echipajul format din M.S. și M.P. au identificat 3 persoane care stăteau și discutau pe o bancă. Aceștia au fost identificați și au plecat înspre domiciliu;
În data de 07.04.2023, ora 04.00, a fost sesizată tulburarea ordinii și liniștii publice prin strigăte și muzică la intensitate mare, pe Bd. Ferdinand, nr. 112. Echipajul format din M.S. și R.V. a identificat și sancționat contravențional persoana în cauză. În data de 07.04.2023, ora 09.49, a fost sesizată tulburarea ordinii și liniștii publice la Piața Gării, echipajul format din M.I. și R.D. a identificat și sancționat contravențional persoana în cauză. În data de 08.04.2023, ora 22.09, a fost sesizată tulburarea ordinii și liniștii publice prin muzică la intensitate mare, pe Bd. Independenței, nr. 16, echipajul format din L.D. și P.O. a identificat și sancționat contravențional persoana în cauză”, arată Poliția Locală Baia Mare.
Dragoș HOJDA