Etapa a treia din play-out s-a disputat sâmbătă, 8 aprilie. CS Minaur Baia Mare n-a jucat, având liber în această rundă, dar șansele sale de salvare de la retrogradare au crescut, după ce Metaloglobus a pierdut la Miercurea Ciuc. A venit însă foarte aproape Poli Timișoara, care s-a impus în deplasarea de la Slobozia, dar trebuie să spunem că bănățenii au un meci în plus față de cele două echipe aflate în clasament deasupra sa.
După trei runde (din șapte), Minaur a recuperat trei puncte față de Metaloglobus, dar tot mai sunt încă două. Ambele echipe mai au de jucat patru meciuri, două acasă și două în deplasare. |n cealaltă serie, Unirea Constanța a încheiat deja conturile cu Liga 2, iar pentru salvarea se bat Ripensia și Progresul Spartac, cu avantaj pentru a doua echipă, care are un meci mai puțin și trei puncte în plus. Una dintre ele va ajunge însă în barajul pentru menținere.
Grupa A. Play-out. Etapa 1
- CS Minaur Baia Mare – Politehnica Timișoara: 2-1
- AFK Miercurea Ciuc – CSM Slatina: 2-0
- Unirea Slobozia – CSC Șelimbar: 2-3
- Metaloglobus București a stat
Etapa 2
- CSM Slatina – Unirea Slobozia: 0-0
- Politehnica Timișoara – AFK Miercurea Ciuc (duminică, 2 aprilie, 11.00)
- Metaloglobus București – CS Minaur Baia Mare: 0-0
- CSC Șelimbăr a stat
Etapa 3
- AFK Miercurea Ciuc – Metaloglobus București: 2-1
- Unirea Slobozia – Politehnica Timișoara: 1-2
- Comunal Șelimbăr – CSM Slatina: 2-0
- CS Minaur Baia Mare a stat
Clasamentul Grupei A a play-out-ului Ligii 2:
- FK Miercurea Ciuc – 32p (5-3) – 3
- Unirea Slobozia – 32p (3-5) – 3
- Comunal Șelimbăr – 30p (5-2) – 2
- CSM Slatina – 28p (0-4) – 3
- Metaloglobus – 22p (1-2) – 2
- Minaur Baia Mare – 20p (2-1) – 2
- Poli Timișoara – 19p (4-5) – 3
- Etapa 4 (14 aprilie): Timișoara – Șelimbăr; Metaloglobus – Slobozia; CS Minaur – Miercurea Ciuc. CSM Slatina stă.
- Etapa 5 (22 aprilie): Slobozia – CS Minaur; Șelimbăr – Metaloglobus; Slatina – Timișoara. Miercurea Ciuc stă.
- Etapa 6 (29 aprilie): Metaloglobus – Slatina; CS Minaur – Șelimbăr; Miercurea Ciuc – Slobozia. Timișoara stă.
- Etapa 7 (6 mai): Șelimbăr – Miercurea Ciuc; Slatina – CS Minaur; Timișoara – Metaloglobus. Unirea Slobozia stă.
Echipele clasatele pe locurile 6 și 7 în cele două grupe de play-out pică direct, iar ocupantele locului 5 vor juca un baraj de menținere / retrogradare.
Barajul de menținere în Liga 2 va avea loc în intervalul 14/21 mai.
Clasament Grupa B play-out
- Concordia Chiajna – 35p (5-2) – 2
- FC Brașov – 34p (7-2) – 2
- CSC Dumbrăvița – 30p (5-3) – 3
- Pandurii Tg. Jiu – 29p (9-6) – 3
- Progresul Spartac – 20p (10-4) – 2
- Ripensia Timișoara – 17p (2-5) – 3
- Unirea Constanța – 12p (2-18) – 3