- Publicitate -
Ad imageAd image

RECLAMAȚII PRIMARI – Gările trebuie date administrațiilor locale și mai ușor cu birocrația

Ad imageAd image

În ultima ședință de Colegiu Prefectural primarii din Maramureș prezenți au ridicat o serie de probleme. Unii s-au referit la aliniamentele căilor ferate, spunând că „Ministerul Transporturilor nu numai să promită că ne dă nouă în administrare gările, dar să și o facă. Pentru că e vorba de o distrugere a unor obiective care cândva erau o mândrie națională, astăzi au devenit o rușine națională”. Și dacă mergem în teritoriu vedem că gările din Maramureș, inclusiv cea din Baia Mare, arată groaznic, au rămas înțepenite în timp, nu s-au făcut de la Revoluția din 1989 niciun fel de investiții. Se degradează totul în continuare.

„Au venit tovarășii ăștia de la București fără să înțeleagă că e musai să treacă și prin curtea primarului și a comisiei de fond funciar și au întăbulat casele oamenilor pe motiv că ei, prin 1800 și ceva, au avut nu știu ce. Și e vorba de cei de la CFR. Chestiunile acestea trebuie rezolvate. Se știe că în urma unor greșeli pe cadastru funciar din nou s-au reluat și o să vorbim cu premierul și să rezolvăm problema cât de repede.

Mai avem problema gunoaielor. Cei de la Garda de Mediu trebuie să rezolve problema gunoaielor. Nu noi, primarii. Noi, dacă nu avem poliție locală, nu avem pârghii legale de a da vreo amendă și atunci? Să le dea statul uniforme celor de la Garda de Mediu chiar dacă le plătim noi și să ne sprijine. Să vii numai în teritoriu și să vezi angajații din primărie că știu de frică, că dacă vine să mă amendeze? Păi ce vină am eu că aruncă mizeria romii din avalul Someșului? Ar trebui să avem o comisie de bune practici, să fin incluși cu toții”, a spus primarul din Mireșu Mare, Ioan Mătieș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu