O femeie în vârstă de 93 de ani, rezidentă a unui azil de bătrâni din Scoţia, şi-a îndeplinit dorinţa de a zbura din nou într-un avion de mici dimensiuni, informează PA Media/dpa, transmite AGERPRES.
Betty Buckland, o rezidentă a centrului Lauder Lodge de pe Wakefield Avenue, Edinburgh, aparţinând Care UK, a povestit că a zburat cu o viteză de 240 kilometri pe oră într-un avion Cessna, admirând priveliştile Scoţiei.
Înălţându-se la peste 600 de metri deasupra nivelului mării, Buckland a descris experienţa drept „palpitantă” şi a mărturisit că a avut parte de o „zi minunată”.
„A fost o zi minunată şi am avut o privelişte extraordinară asupra Kelpies (sculpturi în formă de cap de cal, cu o înălţime de 30 de metri, n.red.) la Falkirk”, a povestit ea.
„Să mă aflu din nou într-un avion de mici dimensiuni a fost palpitant şi m-a făcut să îmi amintesc atât de multe momente fericite”, a subliniat ea.
În tinereţe, Buckland îşi petrecea vacanţele de vară în SUA, alături de vărul ei care era pilot şi deţinea propriul avion, iar, uneori, acesta o lăsa să preia controlul avionului său Piper PA-28 Cherokee.
Zborul a avut loc joi, 23 martie, la RAF Kirknewton, West Lothian, avându-l drept pilot pe Andrew Reid, a cărui soacră a fost, de asemenea, rezidentă la Lauder Lodge.
Buckland a fost fotografiată cu un zâmbet radiant pe faţă după ce şi-a îndeplinit dorinţa de a zbura din nou.
Această dorinţă a devenit realitate prin programul Wishing Tree (Copacul dorinţelor) al Care UK, care îndeplineşte visurile rezidenţilor care sugerează o experienţă la care ar dori să ia parte.