- Publicitate -
Ad imageAd image

METEO MARAMUREȘ – Ne așteaptă ninsori, dar și ploi în perioada care urmează

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Avem prognoza meteo emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru regiunea Maramureș valabilă pentru următoarele 14 zile. Deși unii deja și-au schimbat cauciucurile de vară, iată că iarna încă ne dă târcoale și în luna aprilie.

Săptămâna aceasta vom avea, potrivit meteorologilor, o răcire semnificativă a vremii, astfel că mediile temperaturilor maxime vor coborî de la 10 grade în prima zi, spre 4 până la 5 grade Celsius în zilele de 4, 5 și 6 aprilie, valori ce vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru această perioadă.

ANM prognozează apoi o încălzire apreciabilă la finalul săptămânii, când se vor atinge maxime în general peste 10…12 grade, iar până spre mijlocul lunii aprilie, chiar dacă vor mai fi mici variații, media temperaturilor maxime
va ajunge la 14…16 grade. Nopțile vor fi reci în prima săptămână, când media regională a temperaturilor minime va fi de -1…0 grade, urmând ca ulterior să se atingă valori de 2…4 grade.

În ceea ce privește precipitațiile, temporar ele vor fi prezente în perioada 3-7 aprilie, când vor fi mixte – ploaie, lapoviță și ninsoare, iar pe arii mai restrânse și în restul intervalului.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu