- Publicitate -
Ad imageAd image

ILEANDA – Maramureșean cercetat de poliție pentru conducere fără permis și refuz testare alcool

Ad imageAd image

La începutul acestei săptămâni, în localitatea sălăjeană Ileanda, polițiștii Secției nr.4 Poliție Rurală Ileanda au depistat în trafic un maramureșean de 35 de ani, din localitatea Coroieni, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

„La solicitarea legală a polițiștilor, conducătorul autoturismului a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției nr.4 Poliție Rurală Ileanda au constatat că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii sălăjeni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, au anunțat reprezentanții IPJ Sălaj.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu