- Publicitate -
Ad imageAd image

A fost scos la concurs postul de director al clubului Minaur. Când va avea loc

Ad imageAd image

Primăria Municipiului Baia Mare anunţă organizarea unui concurs în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată, cu durata normală a timpului de muncă, a funcţiei contractuale de conducere vacante de Director al Clubului Sportiv Minaur Baia Mare.

Condiţiile de participare la concurs:

Candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
1. Condiţiile generale prevăzute de art. 15 H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din
sectorul bugetar plătit din fonduri publice:
a) are cetățenia romana sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui
stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației
Elvețiene;
b) cunoaște limba romana, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul
muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestata pe
baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime in specialitate și, după caz, alte condiții
specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității
naționale, contra autoritarii, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu,
infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o
persoana candidata la post incompatibila cu exercitarea funcției contractuale pentru care
candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementara prin care i-a fost interzisa exercitarea
dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea
de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de
siguranța a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind
Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de
exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum si pentru completarea Legii nr.
76/2008 privind organizarea si funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare,
cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

2. Condiţii specifice:

a) studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în: Profil sportiv, Științe juridice sau Științe economice;
b) minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor sau într-o activitate sportivă.
c) minimum 3 ani vechime în funcții de conducere.

Data şi locul organizării concursului:
Concursul va consta în următoarele etape:
a) Selecția dosarelor de înscriere
b) Proba scrisă
c) Interviul

Proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări cu subiecte stabilite pe baza bibliografiei și tematicii de concurs și se va susține în data de 04.04.2024 la sediul Municipului Baia Mare. Candidații sunt admiși la această probă dacă obțin minimum 70 de puncte din 100.

Proba de intreviu se va susține într-un termen de 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise. În cadrul probei de interviu, candidații vor susține un proiect de management elaborat pentru clubul sportiv și se vor testa abilitățile, aptitudinile și motivația acestora. Punctajul interviului va fi compus din 60% conținutul și prezentarea proiectului de management și 40 % răspunsurile formulate la întrebările comisiei. Candidații sunt admiși la această probă, dacă obțin minimum 70 de puncte din 100.
Punctajul final se stabilește ca medie a punctajelor obținute la cele două probe.

Structura și conținutul proiectului de management

Proiectul de management depus de către candidați este limitat la minimum 10 pagini și maximum 40 de pagini și trebuie să conțină viziunea candidatului asupra dezvoltării viitoare a instituției.

Proiectul de management trebuie să respecte următoarea structură minimală:
A. Considerații cu caracter general
1. Analiza mediului în care își desfășoară activitatea instituția;
2. Prezentarea cadrului legal în care își desfășoară activitatea instituția;
3. Analiza SWOT pentru Clubul Sportiv Minaur Baia Mare;
B. Analiza activității instituției
1. Organizarea și funcționarea instituției;
2. Resursele economice, inclusiv analiza structurii veniturilor și a cheltuielilor;
3. Resursele umane;
4. Baza materială;
5. Rezultatele obținute;

C.Obiective generale și specifice asumate de către candidat;
D. Măsuri și acțiuni propuse pentru atingerea obiectivelor;
E. Măsuri și acțiuni propuse pentru atragerea de venituri din surse, altele decât bugetul local;
F. Proiecția fundamentată a bugetului de venituri și cheltuieli pentru trei ani calendaristici;
G.Considerații finale.

Dosarele de concurs se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv de la data de 12.03.2024 până în data de 21.03.2024, ora 16:30 inclusiv, la sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, Serviciul Resurse Umane, Guvernanță Corporativă. Alte detalii aici.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu