- Publicitate -
Ad imageAd image

Iohannis despre aderarea României la Schengen: Nu există o asumare concretă a vreunei date în iunie sau octombrie

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că nu există nicio asumare concretă a vreunei date din iunie sau din octombrie pentru aderarea României la spaţiul Schengen, precizând că acest proces trebuie să fie finalizat în cursul acestui an, informează AGERPRES.

„Continuă toate negocierile. (…) Nu există nicio asumare concretă a vreunei date din iunie sau din octombrie sau din altă parte, însă ambiţia noastră este să finalizăm acest proces în cursul acestui an, cu succes pentru România, în varianta cea mai bună şi pentru Bulgaria. Nouă ne convine cel mai bine să intrăm împreună în Schengen. Problema este mult mai mult decât o problemă a României sau a Austriei sau a unor funcţionari din Bruxelles, este o problemă a Uniunii Europene să rezolvăm această chestiune. Schengen este o emblemă a UE. Este vorba de libertatea de circulaţie a cetăţenilor europeni şi faptul că pe 8 decembrie nu s-a reuşit un vot este o palmă dată Uniunii Europene şi aspiraţiilor de liberă mişcare a cetăţenilor europeni. Această problemă trebuie rezolvată cu cât mai repede, cu atât mai bine, dacă vrem ca cetăţenii noştri să creadă în continuare că Uniunea Europeană este un spaţiu nu doar al Pieţei Unice, ci şi a libertăţii de mişcare”, a punctat Klaus Iohannis, după întrevederea cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care se află într-o vizită la Bucureşti.

Şeful statului a subliniat că pentru România aderarea la Schengen rămâne un obiectiv naţional.

„Suntem toţi foarte implicaţi pentru a ajunge la acest rezultat, eu şi premierul, membrii Guvernului, diplomaţii, Reprezentanţa de la Bruxelles. Este un proces complicat de negociere fiindcă, în mod paradoxal, noi nu trebuie să dovedim că suntem pregătiţi. Toată lumea a acceptat că noi suntem pregătiţi, România este pregătită, îndeplineşte absolut toate condiţiile. Avem, însă, o opoziţie din partea Austriei care nu este legată de România, este legată de migraţie, de felul în care în Europa este tratat spaţiul Schengen şi frontierele Schengen, foarte multe ţări şi-au închis de facto frontierele Schengen. Asta face întreaga negociere foarte complicată, fiindcă noi nu trebuie să dovedim nimic, toată lumea a înţeles că suntem pregătiţi. (…) Noi putem să gestionăm migraţia care ar veni prin zona noastră şi o facem foarte bine, de aceea am negociat cu Comisia Europeană un proiect-pilot la graniţa dintre România şi Serbia pentru a arăta cum se poate gestiona eficient acest proces”, a adăugat Iohannis.

Preşedintele s-a declarat îngrijorat cu privire la creşterea euroscepticismului în România, arătând că şi eşecul aderării la Schengen este una dintre cauze, pe lângă războiul din Ucraina, criza energetică, inflaţia.

„Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt, dacă e război la graniţă, criză peste criză şi mai vine şi un refuz cum a fost cel pe Schengen credem că este de înţeles că cel puţin temporar unii români îşi pierd puţin răbdarea, dar sunt convins că pe măsură ce aceste chestiuni se rezolvă vom reveni la optimismul şi încrederea faţă de UE, fiindcă românii sunt proeuropeni, sunt pro Uniunea Europeană”, a mai spus Klaus Iohannis, care a adăugat că este datoria politicienilor să explice oamenilor mai mult şi mai bine ce face UE şi cum abordează problemele cu care se confruntă oamenii.

La rândul său, preşedintele Consiliului European a pledat pentru explicaţii mai bune date oamenilor, arătând că este posibil ca o dezamăgire să fie legată de faptul că România nu a intrat în spaţiul Schengen.

Discuţiile dintre cei doi oficiali, desfăşurate la Palatul Cotroceni, au vizat şi Republica Moldova şi războiul din Ucraina.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu