20HyGrid, primul proiect din România care are ca obiectiv testarea încălzirii sustenabile a locuințelor pe baza unui amestec de gaze naturale (80%) și hidrogen (20%) are undă verde, potrivit anunțului făcut de către oficialii companiei Delgaz Grid.
Asta după ce o echipă de specialiști ai companiei a participat zilele trecute la un program de instruire în Germania, la DVGW/EBI (Der Deutsche Verein des Gas und Wasserfaches/EBI Engler Bunte Institute), o prestigioasă instituție tehnico-științifică cu o experiență de 164 de ani în domeniul tehnologiilor pe gaz și apă.
„În urma instruirii, participanții vor obține o certificare din partea Centrului de Cercetare DVGW/EBI care atestă faptul că aceștia au dobândit competențe și abilități pentru realizarea testelor în condiții de siguranță pentru diverse tipuri de aparate de utilizare a gazelor naturale, cu amestec de gaze naturale şi hidrogen. Astfel, echipa este pregătită să înceapă testele în România”, arată oficialii companiei.
Echipa de specialiști formată din Dr. Cristian Călin, Viorel Oprea, Mihnea Bloj, Ioana Halmi și Bogdan Sebeni este pregătită să înceapă testele în România, prima etapă urmand a demara în luna aprilie. Atunci compania va efectua verificări în poligonul propriu de instruiri de la Mediaș, unde vor fi testate etanșeitatea diverselor componente ale rețelei, combustia și alți parametri pentru diferite tipuri de aparate de utilizare a gazelor naturale, de la diferiți producători, respectiv va fi analizată comportarea tronsoanelor de rețea din oțel și polietilenă la amestecul de gaze naturale și 20% volum hidrogen.
„În luna noiembrie a anului trecut, Delgaz Grid a lansat un proiect pilot de testare a compatibilității și funcționării instalațiilor de utilizare și a componentelor sistemului de distribuție cu un amestec de gaze naturale și hidrogen. Proiectul se desfășoară în perioada noiembrie 2022 – octombrie 2024 și urmărește să analizeze și să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă și sigură adăugarea de hidrogen, în proporție de 20% din volum, în rețelele de distribuție și instalațiile de utilizare a gazelor naturale existente în România.
Instalațiile de utilizare ale consumatorilor (conducte, aparate de utilizare etc.) și elementele componente ale sistemului de distribuție (conducte, branșamente, fitinguri, armături, regulatoare, contoare etc.) nu vor fi modificate pentru acest proces”, concluzionează oficialii Delgaz GRID.
Dragoș HOJDA