- Publicitate -
Ad imageAd image

SĂNĂTATE – Decizie a autorităților legate de medicamentele generice. Probleme în farmacii

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România a anunțat că Ministerul Sănătăţii a decis, în urma unor consultări cu producătorii de medicamente generice, luarea unor măsuri importante care vin în sprijinul pacienţilor. Prima dintre ele se referă la alinierea taxei clawback pentru medicamentele generice, atât la cele produse local, cât şi la cele importate, la 15%, respectiv indexarea cu inflaţia a medicamentelor cu preţuri mici, lucru care va asigura disponibilitatea pe piaţă a acestei categorii de medicamente.

Tot în urma acestor consultări s-a decis modificarea contractului cadru în vederea creşterii accesului pacienţilor români la medicamente biosimilare de ultimă generaţie – iniţiativă comună a Ministerului Sănătăţii şi Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

„APMGR salută aceste iniţiative aflate în stadiul de proiect legislativ, consideră că toate vin în sprijinul pacienţilor şi aşteaptă cu interes adoptarea şi publicarea acestora în Monitorul Oficial. Salutăm deschiderea către dialog a Ministrului, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, participarea activă la consultări şi concentrarea pe identificarea celor mai bune soluţii pentru ca pacienţii români să aibă acces la medicamente. O percepem ca pe un suflu nou în Ministerul Sănătăţii, cu o abordare centrată pe soluţii pentru pacienţi şi pentru această industrie care are peste 20 de unităţi de producţie în România. Considerăm că aceste iniţiative reprezintă un pas semnificativ în crearea unui sistem de sănătate sustenabil.” spune Simona Cocoş, preşedinta APMGR.

Aceasta mai spune că taxa clawback, împreună cu politica celui mai mic preţ, au reprezentat de-a lungul anilor o povară pentru medicamentele generice, fapt ce a condus la dispariţia de pe piaţă a aproximativ 3000 de medicamente generice în ultimii 6 ani.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu